6 carti educationale pe care ar trebui sa le citeasca orice femeie

Femei care iubesc prea mult, Robin Norwood

O carte pe care ar trebui sa o citeasca orice femeie, in orice moment s-ar afla in viata ei sentimentala. Chiar daca subtitlul spune “de ce ne indragostim mereu de barbati nepotriviti” si voi simtiti ca nu ati ales niciodata gresit (who are you? can I have your number?!), aceasta carte este despre adictii si tot ce ne marcheaza copilaria pentru a ne urmari ulterior si in viata de adulti. Femei care iubesc prea mult e o serie de povesti de dragoste esuate scrise dupa marturiile unor femei, dar si ale unor barbati, asa cum au fost ele interpretate de autoare. Cartea e plina de lectii si desi pe alocuri mi s-a parut repetitiva, am inteles ca dependentele care pot aparea sunt de nenumarate forme. Singura cale de a ne descotorosi de ele este sa ne oprim, sa privim inauntrul nostru si cautam raspunsuri atat in trecutul nostru cat si in prezent.

“It requires a hard look at what is, rather than what you hope will be. As you let go of managing and controlling, you must also let go of the idea that “when he changes I’ll be happy.” He may never change. You must stop trying to make him. And you must learn to be happy anyway.”  

 

Barbatii de pe canapeaua mea, Brandy Engler, David Rensin

Cartea asta mi-a placut mai mult decat as fi crezut. E o lectura usor de parcurs, foarte antrenanta, pe alocuri amuzanta, uneori trista sau deprimanta de-a dreptul, dar numai plictisitoare nu. Brandy Engler pune in scris povestile mai multor pacienti ai ei din toti anii in care a lucrat ca terapeut. De la probleme ce tin de disponibilitatea de atasare, pana la probleme erectile sau influentele mamei in viata personala sau sexuala a barbatilor, pacientii lui Brandy de sex masculin s-au confruntat cu de toate. In carte sunt presarate si cateva povesti si lectii personale, care per ansamblu fac cartea mai umana si mai simpatica, uneori amintindu-mi (poate voit) de Sex and the City.

Cred ca merita sa cititi aceasta carte mai ales pentru ca te ajuta sa vezi lucrurile dintr-o alta perspectiva atunci cand vine vorba de scuzele sau de discursurile pe care le servesc barbatii femeilor in viata de zi cu zi. Brandy nu le gaseste scuze, fiind si ea “victima” unui barbat fermecator dar cu foarte multe probleme de atasare, insa reuseste sa nu ii judece si te face sa intelegi ca sunt de fapt atatea laturi si unghiuri din care poate fi privita o situatie cand vine vorba de un barbat care iti frange inima.

 

Curajul de a fi vulnerabil, Brene Brown

Cand am vazut acest titlu m-am gandit: ce interesant punct de vedere, dar oare chiar am nevoie de cartea asta? Ma consider o persoana destul de curajoasa atunci cand vine vorba de a-mi arata vulnerabilitatea. In cantitati ponderate. Adica mai mult decat multi oameni din jurul meu, dar mai putin decat cei pe care ii admir cu adevarat. Sa fii vulnerabil inseamna sa ai curajul sa te expui asa cum esti, sa renunti la mastile pe care cel mai adesea ni le impune societatea, sa faci lucrurile pentru ca asa simti, nu pentru ca ti-e teama sa ranesti sau sa dezamagesti pe cineva. Sa fii vulnerabil inseamna sa fii extrem de sincer cu cei din jurul tau dar mai ales cu tine insuti. Nu e deloc usor si faptul ca Brene Brown a transformat asta intr-o calitate ( “curajul” de a fi vulnerabil) a fost pentru mine un twist de situatie. Pentru ca desi mi s-a parut mereu ca nu sunt suficient de deschisa in anumite puncte si domenii din viata mea (cum ar fi aici, pe blog), sunt mult prea vulnerabila si deschisa in fata unor oameni care ar putea sa profite de asta. Adevarul e probabil undeva la mijloc. Dar in esenta nu mi-a fost niciodata frica sa fiu vulnerabila in fata dragostei, o calitate dobandita de la mama mea, dar mi-a fost mereu teama sa fiu vulnerabila in fata unei multimi de oameni, gandindu-ma ca ma vor judeca, mai degraba decat ca vor empatiza cu mine. Cartea e o lectura minunata, plina de lectii de viata care deschid si cele mai inchise minti.

 

Diana Vreeland, Empress of fashion, de Amanda Mackenzie Stuart 

Chiar daca nu e din aceeasi categorie cu celalte carti din lista, aceasta biografie a celebrei Diana Vreeland, este o carte plina de povesti inspirationale, care vor da incredere si curaj oricarei femei, indiferent de varsta ei. Diana nu era o femeie frumoasa, dar a ajuns prin creativitatea si curajul ei nemarginite sa isi creeze o viata de vis, incarcata de frumusete si plina de inspiratie pentru oricine iubeste moda, arta si cauta unicitatea in tot ce il inconjoara. Vazuta ca “ratusca cea urata” de insasi mama ei si vazandu-se nevoita sa isi creeze un univers al ei, aceasta femeie a razbit crezand in ea insasi, educandu-se si invatand singura cum sa isi transforme visele in realitate. Pe langa lectia de moda si istorie pe care o ofera, aceasta carte mi-a aratat cat de multe putem realiza atunci cand avem clar in minte ce vrem si mai ales cat de departe putem ajunge cu puterea mintii.

 

GirlBoss, Sophia Amouroso

Povestea Sophiei, fondatoarea ecommerce-ului Nasty Gal, este destul de cunoscuta, avand si un serial pe Netflix sub acelasi nume. Pornind de la un shop mic de vintage si vechituri pe ebay, Shophia Amouroso s-a transformat intr-o super business woman intr-un timp foarte scurt fara nicio reteta sau know-how despre un business. Cred ca cel mai puternic m-au impresionat pasajele in care povesteste cat de saraca era la un moment dat, pana intr-acolo incat ajunsese sa manance din gunoaie si felul in care s-a mentinut mereu motivata si creativa si a continuat fara sa se intrebe “De Ce?”. E o poveste tipic americana, imposibil de replicat, a carei concluzie este una singura: munceste pana-ti sar capacele! Sophia a stiut ca va ajunge undeva, s-a vazut departe si se pare ca acesta este unul dintre secretele tuturor celor care au reusit sa se ridice vreodata din nimic: au crezut in steaua lor norocoasa no matter what! Nu vreau sa intru in amanunte ce s-a intamplat intre timp cu afacerea ei pentru ca asta conteaza prea putin, dar tot ce trebuie sa stiti este ca aceasta carte isi merita banii, in ciuda copertei roz, care ar putea-o pune usor in categoria chick lit. Dar e mult mai mult de atat!

Leadership the Eleanor Roosevelt way, de Robin Gerber 

Mi-am cumparat aceasta carte cand am preluat functia de Marketing Manager la FashionUP.ro. Chiar daca scria in zodiac ca sunt un leader innascut, am zis totusi ca poate am nevoie de putin training. Ha! Dar serios acum, lasand gluma la o parte, am vrut sa citesc mai degraba despre latura umana si feminina a leadership-ului, decat sa iau la lecturat o carte cu multe “cum sa-uri” clasice si poate prea corporatiste.

Eleanor Roosevelt este o femeie care isi merita multele pagini care s-au scris despre ea, iar aceasta carte ii face cinste. Cateva dintre lectiile mele preferate invatate din cartea de Robin Gerber sunt: gaseste-ti pasiunea si vei fi un leader autentic; scoate fraza “nu pot” din vocabular; scoate cuvantul “trebuie” din vocabular, actioneaza pe ceea ce vrei si ai nevoie tu cu adevarat nu pe ceea ce ti se impune din exterior; accepta criticile cu mult curaj, invata mereu si pregateste-te sa faci fata criticilor tai cei mai mari (Why, hello there, haters!). E o carte minunata de citit dar si de facut cadou unei femei proaspat pusa intr-o pozitie de management.

Lista e deschisa si abia astept sa vad si recomandarile voastre! Revin cu noi completari dupa ce mai inchei cateva dintre cartile incepute de pe raftul meu de langa pat! Pana atunci, lectura placuta!

Follow:

2 Comments

  1. November 12, 2018 / 17:18

    Mai pun pe listă și Virginia Woolf – O cameră doar a ei, recent apărută la Black Button Books, un text feminist fundamental.

  2. Feather
    Author
    December 10, 2018 / 23:45

    Woah!! Ma crezi ca am trait pana acum si nu am citit nicio carte de Virginia Woolf? Ce zici, e ok sa incep cu cea recomandata de tine?

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.