Cartile care ne aduc confort atunci cand avem mai multa nevoie de el

Zilele acestea au umblat pe Instagram mai multe ”lepse”. In cautarea unor lucruri care sa ne lege in vremuri in care suntem fortati de circumstante sa stam departe de ceilalti, am creat aceste jocuri in care ne regasim mai umani, mai apropiati si mai buni decat suntem cu adevarat, dar nu mai putin decat putem fi. Cu gandul la o leapsa care mi-a starnit real curiozitatea, am intrebat cativa oameni pe care ii urmaresc si care stiu ca sunt cititori avizi, la ce carte s-ar intoarce in aceste vremuri. Ce carte le aduce confort psihic, ii linisteste sau le recreeaza o lume in care ar prefera sa se transpuna acum. Iata raspunsurile lor, sper sa va inspire la lectura! Mie clar tocmai mi s-a lungit lista de pe Goodreads pana in 2021.

Anamaria Olas, actrita

Orice Murakami. Haruki. Nu Ryu. Că ăla mă face cioburi acum. Tocmai am terminat Kafka pe malul mării. Și în a patra pagină din carte apare asta: “va trebui într-adevăr să treci prin ea, prin această furtună puternică de nisip, metafizică, simbolică. Însă oricât de metafizică sau simbolica ar fi, îți va sfâșia trupul ca mii de lame ascutite. Mulți vor sângera, inclusiv tu. (…)când furtuna va înceta, nu vei înțelege prea bine cum ai reușit să scapi cu viață. (…) însă un lucru îți va fi clar: tu, cel care a ieșit din furtună, nu mai ești același cu cel care a pășit în ea.” Te vrăjește și intri într-o transă. Întelegi. Apoi înțelesul îți alunecă din mâini. Clișeele sunt aruncate intenționat apoi plouă cu pești, plouă cu lipitori și pisicile vorbesc. Totul e metaforă și după aia nu mai e, e labirint, e un amestec de ghicitori care se combină și se intersectează. Te predai. Realul și irealul coexistă se completează și se explică reciproc. Să citesti Murakami e o experiență. Pădurea norvegiană, Cronica păsării arc, trilogia (Ascultă cum cântă vântul/pinball, În cautarea oii fantastice, Dans dans dans), La sud de graniță, la vest de soare. Orice Murakami. Am mai spus asta, nu? Și Yukio Mishima. Și Yasunari Kawabata. Citesc japonezi acum. Pentru că mă poartă și mă învăluie. Și stau puțin mesmerizată în stampele lor. Apoi niste Jung pentru integrare.

Andreea Veder, DJ

Why your life sucks and what you can do about it – Alan H. Cohen
Am dat intamplator peste cartea asta cam pe la primele crize existentiale, dupa niste despartiri, prietenii si joburi pierdute. Poate nu rezonezi neaparat cu genul asta de carti americane de self-help, dar asta mi s-a parut amuzanta si in acelasi timp presarata cu adevaruri usturatoare. Deci, cumva, o combinatie perfecta de rasu-plansu, cand viata nu merge chiar asa cum ti-ai dorit.
Odata ce te-ai mai ridicat un pic din intuneric, ar fi bine sa completezi si cu o scriere clasica (eu prefer britanicii, rusii, francezii), ca sa iti dezmierzi sufletul ranit si mai in adancime, si ca sa te indepartezi de drama ta intrand in alte drame, probabil, sper, mult mai tragice decat cea in care te afli. Recomand oricand un Dostoievski, Tolstoi, Thomas Hardy sau D.H. Lawrence si Proust.
Daca nici asa nu reusesti, cel mai bine e sa te apuci chiar tu sa scrii despre ce ti se intampla si ce traiesti pe interior, cred ca e de departe cel mai bun prim-ajutor pe care ti-l poti oferi in perioade de deznadejde.

Mara Coman, Redactor Sef Harper’s Bazaar

Mi-e tare greu să aleg o carte, una singură, care mi-e dragă și pe care o deschid în zilele grele. Și asta se întâmplă pentru că nu obișnuiesc să recitesc cărțile care mi-au plăcut. Am încercat, când și când, am reușit rareori; cel mai des am abandonat-o pentru că n-am regăsit senzația pe care mi-a creat-o la prima lectură. Am eu, teoria asta, că îți place o carte și în funcție de cine ești tu atunci și în ce moment al vieții te afli.
Dar, lăsând toate astea la o parte, m-am oprit la “Centrul nu se mai poate susține – Povestea nebuniei mele” de Elyn R. Saks. Este exact ceea ce spune titlul: autoarea, diagnosticată cu schizofrenie, își povestește viața. Pentru mine a fost incredibil să descopăr cum un om care suferă de schizofrenie își poate diseca boala cu atâta luciditate, cum privește în interior și îți dă voie să pătrunzi acolo, să auzi și tu vocile care-i vorbesc autoarei încă din adolescență. Îți spune ce resorturi au făcut-o să încerce să se sinucidă, ce efecte secundare avea medicația care i s-a administrat, ce traumatizante erau spitalele de psihiatrie. Cu toate astea, Elyn Saks are o familie, a învins cancerul și – ăsta a fost momentul în care am zis wow – este profesoară de legislație și psihiatrie la Facultatea de Drept din cadrul Universității din California de Sud. Are și un doctorat în psihanaliză.
Eu i-am citit cartea pe nerăsuflate – e foarte bine scrisă – și am fost deseori
uimită că un om care suferă de o boală psihică gravă poate face atât de multe lucruri și, mai mult, că își poate înțelege boala atât de bine. “Centrul nu se mai poate susține” nu te poate lăsa indiferent și-ți amintește, încă o dată, să prețuiești ceea ce ai.

Silvia Cîmpeanu, Bucharest Style

În căutarea oii fantastice, Haruki Murakami
”Aceasta a fost prima carte de la Murakami pe care am citit-o și cumva mi-a rămas în suflet drept favorită. M-a ajutat să trec printr-o perioadă în care nu mai ma regăseam și pot spune asta despre multe dintre cărțile lui Murakami. Toate pornesc cu un personaj căruia i se schimbă brusc viața și care în scurt timp ajunge să treacă prin niște situații de natură fantastică. În final, reîntors la viața sa simplă, descoperă că totul va fi ok și își reia cursul vieții într-o notă optimistă și firească. Cred că acest îndemn trebuie sa îl luam și noi acum și să fim pozitivi până trece această situație care pare a fi desprinsă dintr-o carte a lui Stephen King.”

Cristina Roșca, După Afaceri Premium ZF

Acolo unde cântă racii, Delia Owens Am citit recent “Acolo unde canta racii” a Deliei Owens si m-a luat complet pe nepregatite. Un autor necunoscut mie, pe care l-am cumparat la recomandarea unor amici, dar fata pe care recunosc ca am fost sceptica la inceput. Povestea incepe lin si recunosc ca nu a fost dragoste la prima vedere, ci mai degraba m-a cucerit incet, dar sigur. Am simtit trairile personajului principal din plin si cred ca asta a facut sa-mi placa atat de tare cartea. Am urlat si m-am bucurat cu Kya pana aproape la ultima pagina. Ajunsese sa ma rog sa nu se termine povestea. Iar cand totusi, inevitabil, s-a terminat, am zambit. Si nu pentru ca ar fi un final fericit (nici trist nu pot sa zic ca e), ci pentru ca a fost neasteptat de bun. Imi plac, recunosc, cartile care incep domol si se termina puternic. Ma fac sa merg repede pe GoodReads sa vad ca a mai scris autorul sau in cazul asta autoarea sa pot sa comand rapid inca ceva.

Raluca Elena Rogoz, Tailor Ad

Încă de când am citit prima carte a lui Isabel Allende, m-a cucerit cu pasiunea pe care o pune in fiecare povestire. Adesea plecând de la un fapt real pe care-l învăluie in ficțiune, Allende are un stil aparte de a-și construi personajele, cu umor și erotism, astfel încât reușește sa te facă sa trăiești alături de ele emoțiile și intensitatea acțiunii.

Poate cartea mea preferata, dintre ale ei, e Ines a sufletului meu. Determinarea si înflăcărarea  de care da dovada această eroină a Spaniei, de care istoria s-a ocupat atât de puţin, o ajuta sa ajunga adevărata întemeietoare a Regatului Chile. Sau cel puțin acesta este realitatea pe care scriitoarea ne-o prezintă.

La fel de “la suflet” mi-a mers și O lunga petală de mare, cea mai recenta carte a ei. E un remediu bun pentru aceste zile, in care avem nevoie sa ne conectam mai mult la povesti si mai putin la stiri ️.

Ioana Nicolescu, Founder Code Noir Style & luxury consultant

Am nevoie de cărți ca de aer și mulțumesc, Cristina, pentru asa o invitație faină. Am nevoie să citesc, să-mi umplu mintea de povești, de imagini și de cuvinte – și asta de când am început să citesc, de pe la vreo 6 ani. Cine mă cunoaște știe că am cel puțin 3 cărți începute simultan pe to do list, din zone diverse, care mă încarcă cu energie și informații diferite. Cărțile de obicei sunt așezate pe noptieră lângă pat, cum îmi place să citesc înainte să mă culc. Înafară de ele,  sunt și cărțile pe care le ai întotdeauna în bibliotecă, chiar dacă faci naveta, așa cum mi se întâmplă mie, între două țări. Nu m-am putut hotărî să rămân la doar una ca sugestie în perioada asta, am câte o mică slăbiciune pentru fiecare. 
Comedia modernă a lui John Galsworthy, cunoscută și sub seria Forsyte Saga,  am citit-o prima oară când eram adolescentă – era vacanța de vară, foarte cald în București și ne pregăteam să mergem la mare în câteva zile. Așa că, profitând de răcoare, citeam pe rupte aventurile lui Fleur și Jon, despre Belle Epoque și les Années Folles la Londra, bând tone de socată făcută de mama și ronțăind biscuiții Mirela.  Acum 2 ani, călătorind cu trenul către Brașov (trenul cel nou unde poți lasă și împrumuta cărți pe timpul călătoriei),  am găsit o ediție foarte veche a volumului 1, Maimuța Albă în raft – și am luat-o cu mine acasă. Unul dintre fragmentele pe care le țin minte de când eram mică și care se găsea în cartea găsită in tren descrie interiorul casei uneia dintre eroine, care-și dorea să fie foarte la modă la începutul anilor 1900: « Fleur aștepta în fața scării până ce Michael închise ușa în urma tatălui său, apoi fugi sus. Ajunsă în camera ei, aprinse toate luminile. Camera era mobilată în stilul ei: un pat care nu semăna de loc a pat și multe oglinzi. Culcușul lui Ting-a-ling (cățelul) era într-un colț, de unde se vedea deodată în trei oglinzi. » A doua recomandare este Familia mea și alte animale, o trilogie genială semnată de scriitorul britanic Gerald Durell, fratele altui autor care îmi place mult, Lawrence Durell (Cvartetului din Alexandria). Situată în anii 30, cartea povestește cu mult umor aventurile autobiografice ale lui Durell și ale familiei sale care a decis să plece din Anglia cea rece și umedă pentru a descoperi o viață foarte diferită în insula Corfu. Este atât de fain scrisă și atât de bine te dispune, încât am făcut-o cadou la majoritatea prietenilor mei. Pentru că este un fel de sare și piper ale oricărei biblioteci. Urmează două cărți primite fiecare de la câte o prietenă foarte dragă: Romanul de Veneția sau corespondența dintre George Sand și Alfred de Musset (îmi place mult să citesc scrisori pentru a regăsi fără filtru personalitatea adevărată a cuiva) și Heart and brain, al celebrului The Awkward Yeti si New York Times bestseller, o carte despre conflictele inimii versus mintea noastre, explicată în imagini într-un fel extrem de amuzant, vizual și creativ. 

Mirela Petre, Suplimentu’ Creativ

O doamnă iese la înot în larg. Târziu, își dă seama că și-a pierdut slipii, că a rămas în fundul gol în apă; în ceea ce se simte ca o eternitate, își imaginează ce rușine i-ar fi și cum ar trăi un fel de sfârșitul lumii dacă ar vedea-o cineva așa. Ea, marea doamnă, în fundul gol. Își vede toată viața înaintea ochilor, toate alegerile, bunele și relele. Într-un final, un tată și fiul lui, pescari, se întâmplă să ajungă cu barca în dreptul ei. Bineînțeles că o salvează de la marea rușine. În barcă pe drumul înapoi către mal, alături de cei doi, doamna se gândește că ce bleagă a fost și că ce frumoasă-i viața.  

Asta-i doar una dintre poveștile din „Iubiri dificile”, scrise de Italo Calvino în 1970 și tradusă la noi de Editura Art. E o colecție de povestiri cu și despre iubire, cu și despre fragilitatea oamenilor, în care stă și frumusețea lor. 

În colecție, sunt 13 povești, plus altele două dintr-o serie complementară, „Viață dificilă”, despre aventurile unor invizibili, genul de oameni peste care ai putea trece cu vederea în metrou sau pe stradă, când aștepți la semafor. Oamenii ăștia nu trăiesc mari drame, cel puțin nu altele decât alea obișnuite care ne sâcâie pe fiecare și care ne fac, când le privim la câțiva ani distanță, să ne amuzăm că ce probleme aveam și noi. Cu toate astea, sunt esențiale, că prin ele învățăm și ne cunoaștem, plus că definesc experiența a ceea ce înseamnă să fii om. 

Ce le leagă pe toate e încercarea de a înțelege de ce ne e așa de greu să (ne) comunicăm. Cel mai mult mi-au plăcut tandrețea și precizia cu care Italo Calvino ni-i arată pe oamenii ăștia. Îmi imaginez că-i ține ocrotitor în palmă și ne face cu ochiul că nu-i ca și cum suntem vreunul mai breaz. 

A fost cartea mea preferată dintre cele citite anul trecut. M-am trezit că mă gândesc la ea tot mai des în ultima lună, de când stau acasă. Sigur, Italo Calvino nu are cum să ne spună ce crede el despre Covid-19, dar „Iubiri dificile” poate fi un fel de îmbrățișare și-o încurajare că o să ne descurcăm noi până la urmă.

Denisa Guler, Interior Designer Moora Design

Casele vietilor noastre – o minunata antologie de texte semnate de indragiti scriitori, critici, jurnalisti sau oameni de cultura romani, despre casele in care au trait si care le-au marcat fie copilaria, tineretea, maturitatea sau celor mai norocosi, intreaga viata. Fiecare scriere autobiografica te poarta intr-un alt univers intim, pe o alta strada a Bucurestilor de alta data, in lumea satului sau a micilor orase de provincie; te invita sa iei parte la cele mai sincere trairi din viata autorului, la cele mai frumoase sau deopotriva, dureroase amintiri, sa faci cunostinta cu oamenii dragi inimii lor, totul in cadrul a ceea ce pentru fiecare reprezinta sau a reprezentat odata ‘acasa’. O lectura calda, introspectiva, care te poarta nostalgic pe cararea amintirilor si prin toate casele in care si tu ti-ai uitat candva o bucata din suflet.

Oxi Cristi

“Conjuratia imbecililor” – John Kennedy Toole
Este cartea mea favorita din toate timpurile in care efectiv te scufunzi si uiti de lumea reala. Iar cand toti coolistii se identifica cu “Lupul de stepa” a lui Hesse, cu “Principele” lui Machiavelli si domnisoarele cad din picioare invaluite in cultura – “Fata, asta citeste chestii serioase, nu sta pe PlayStation”, eu ma identific cu Ignatius din “Conjuratia imbecililor”, un neica nimeni neinteles care are relatii de prietenie cu cele mai dubioase personaje si a carui viata se schimba cand da de greu si e nevoit sa se duca la munca. Cartea este un clasic al literaturii comice, foarte subtila, dar si foarte deep. Am inteles ca se lucreaza si la film. Sper ca pe Ignatius sa-l joace Zach Galifianakis (ala mic, gras si cu barba din Hangover). 

Lidia Pitulea, Partener Circle & Square

In momentele in care vreau sa ma deconectez sau sa ma pierd in ceva, aleg carti in care personajele principale sunt femei. Inspirate din vieti reale sau fictiune pura, ma duc intr-o poveste paralela cu ce se intampla in jurul meu si imi dau o alta perspectiva. In acest capitol intra romane precum Sotia din Paris (Paula McLain), Colectionara de Parfumuri interzise (Kathleen Tessaro), Muza (Jessie Burton) sau, cea mai recenta lectura de zilele acestea, Confidentul (Hélène Grémillon).
Le alternez cu carti despre viata designerilor, frumos surprinse in colectiile Baroque Books – recomand din aceasta serie Balenciaga si In numele lui Gucci. Iar in cazul in care n-ati facut pana acum cunostinta cu nuantele unui Napoli autentic si schimbator, recomand Tetralogia Napoletana, de savurat in noptile lungi fara somn.

Miha Balan, Partener Circle & Square

De când mi-ai descris subiectul articolului, m-am gândit la un singur titlu. Fiind top of mind, am zis să mă rezum la această carte pe care am citit-o prima oară acum 8 ani. Este vorba despre ”Mituri, Vise și Mistere”, a lui Eliade. Mi se pare că nu este un volum pe care să-l citești rapid și să-l treci în ”arhivă”, este o carte din care termini un capitol și, apoi, petreci tot atâta timp analizând perspectiva autorului și experiența ta. Deoarece aici este vorba despre evadarea din timp, raportarea la religie și la spiritualitate, experiențe mistice și creșterea percepției. Eu o mai răsfoiesc din când în când, probabil în încercarea de a redefini un ideal.

La sfarsit, mi-a venit si mie randul sa va recomand o carte, sau poate doua. Sunt de parere ca orice aventura si orice poveste adevarata sau imaginara citita in aceste vremuri te poate purta departe si iti poate face cunostinta cu oameni noi, lucruri care poate ne lipsesc cel mai mult acum. Dar, cum fiecare are cate o poveste care i-a intrat mai puternic la suflet, iat-o si pe a mea. Este o lectura recenta. Romanul Femeile lui Lazar, de Marina Stepnova, m-a teleportat in vremurile descrise. Povestea curge de-a lungul a aproape 100 de ani si chiar daca pare sa-l aiba in centru pe Lazar, ea are ca subiect principal (daca sunteti atenti la titlu stiti deja) femeile: mai precis trei femei si Rusia. As spune ca Rusia e al patrulea personaj de sex feminin din carte si daca o sa o cititi o sa intelegeti de ce. Mai usoara de parcurs decat un roman al lui Tolstoi, ale carui descrieri par uneori fara sfarsit, cartea e plina de fraze superb scrise care m-au facut sa-mi umplu carnetul de notite. A reusit sa trezeasca in mine stari pe care le care le credeam uitate. Unele locuri imi miroseau a copilaria la bunici, a bucataria din apartamentul in care am crescut, a poala mamei mele in care-mi bagam capul sa plang cand ma loveam sau ma supara ceva. Gesturile femeilor lui Lazar semanau cu gesturile bunicii mele cand punea de o ciorba sau cand ma mangaia pe crestet ca sa ma adoarma. Sperantele unor personaje pareau sperantele parintilor mei tineri si naivi. Suferintele femeilor lui Lazar sunt vii, reale, te dor si te apasa pentru ca si tu le-ai trait. Poate ca o recomand pentru nostalgia trezita, dar e o carte care a ramas foarte vie in mine si la final asta mi se pare vital pentru o poveste.

O sa inchid cu o lectura care e pur si simplu pansament pentru mine: Nazdravana familie Neicu, de Silvia Jemna, de care mi-am amintit acum, in timp ce puneam textele la un loc. Mama mea spune ca o citea cand era gravida cu mine (cartea e publicata chiar in anul nasterii mele) si are ca subtitlu ”roman optimist”. E comedie pura si simt ca avem nevoie de asta. Razi de te doare burta si ai senzatia aceea de acasa, pe care am regasit-o si in romanul descris mai sus. Pentru ca inca era comunism e scrisa cuminte, dar cu acel umor pe care il vedeam la TV la inceputul anilor 90, cu Stela, Arsinel, cu Dem Radulescu, Amza Pellea sau Jean Constantin. Cartea e despre o familie numeroasa… de fete. In ciuda tatalui, care visa la un baiat. E o mica comoara si o pastrez ca un totem al scriiturii de care ma visez si eu capabila: cu umor cat cuprinde.

Astept cu multa bucurie recomandarile voastre de lecturi pentru astazi, maine sau pentru o inima mai linistita.

Follow:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.