Cand e momentul potrivit sa ne schimbam samponul?

   Ani la randul am auzit in jurul meu ca nu e deloc sanatos sa iti schimbi samponul si ca e recomandat sa mentii o anumita obisnuinta in ceea ce priveste ingrijirea parului. Cu aceste prejudecati in cap, si dupa ce folosisem acelasi sampon pentru aproape 5 ani, am fost extrem de reticenta in a-mi schimba rutina de ingrijire a parului. Dar momentul era potrivit: parul meu se ingrasa destul de repede, isi pierduse din stralucire si tocmai terminasem sticluta cu sampon. Asa ca am zis ca voi risca si voi incerca ceva nou.

Inainte de a merge mai departe cu povestea trebuie sa stiti cateva detalii ”tehnice”. Parul meu este fin, de pisica, drept, se electrizeaza usor, nu are volum, adesea imi sta lipit de cap. Pentru a-i da volum folosesc fixativ, care il face mai batos, spuma si nimic altceva nu au functionat pentru mine niciodata. Daca aveti ponturi sunt deschisa, am incercat o gramada de produse de la diverse branduri si in afara de cateva spray-uri cu apa sarata nu am vazut efecte de la nimic.

Revenind la sampon, inainte sa scriu acest articol m-am documentat pe subiect si ce am gasit pe internet a contrazis cumva ideile mele preconcepute despre sampon. Cele mai multe site-uri spun ca ar fi chiar sanatos sa schimbam samponul, astfel incat parul nostru sa nu apuce sa se obisnuiasca cu un singur produs. Acelasi lucru il stiu si despre creme, ca e sanatos pentru ten sa il hranim cu creme diferite, pentru ca isi ia din fiecare produs altceva.

Deci pana la urma poate schimbarea a fost foarte buna pentru parul meu si in termeni de schimbare, de a-i oferi ceva nou. Dar daca vreti sa fiti fidele unui singur produs pentru o perioada lunga de timp, iata totusi cateva momente cheie in care ar trebui sa va ganditi sa va schimbati samponul:

Atunci cand se schimba sezonul sau factorii externi la care va expuneti. 

Vara cand petreceti mult timp la plaja, in soare, cand faceti bai dese in mare sau stati in vant foarte mult, nevoile parului vostru se schimba. Aveti nevoie de protectie solara, de mai multa hidratare si poate si sa va vopsiti putin mai des.

La fel si daca obisnuiti sa inotati des, clorul din bazin va afecteaza calitatea parului dar si culoarea lui, indiferent de anotimpul in care va aflati. Poluarea si temperaturile la care ne expunem sunt doi factori importanti de avut in vedere atunci cand ne cumparam o sticluta noua de sampon.

Atunci cand va vopsiti sau folositi aparate fierbinti des pentru a va coafa.

Vara nu imi prea ondulez parul, il las rebel, fac baie pe cap si ies asa direct din casa, de multe ori uit ca am foehn. Dar toamna, odata cu inceputul sezonului de evenimente dar si pentru ca e frig afara, il usuc doar cu foehn-ul si il ondulez cu ondulatorul sau cu bigudiurile calde. Cu siguranta are nevoie de mai multe uleiuri si masti, dar si samponul poate veni si el cu un plus de ajutor.

Inaintarea in varsta.

Nu suna prea dragut, dar probabil ca intuiti ca nevoile unui par la 30 de ani difera de cele ale unui par la 50 de ani, cand deja s-au instalat firele albe. Parul alb e mai gros, mai sarmos, cel mai adesea, si are nevoie de o hidratare aparte, si deci da, e un moment oportun de a cauta noi produse pentru par.

Schimbarea a venit pentru mine intr-un moment foarte potrivit: incepusem sa ma vopsesc regulat, lucru care nu se intampla in urma cu cinci ani, si tocmai mi se terminase sticluta de sampon. Am fost curioasa sa testez ceva nou si s-a intamplat sa fie un brand despre care nu auzisem niciodata nimic, dar de care m-am indragostit foarte repede. Kevin Murphy este un brand australian, dezvoltat de un hairstylist care a avut foarte mult de a face cu parul coloral si prelucrat termic si chimic. Produsele lui sunt indreptate catre femeile care merg des in saloane, care se vopsesc, se coafeaza, care se reinveteaza mereu si incearca lucruri noi.

Samponul Hydrate Me este recomandat pentru parul vopsit si chiar dupa prima spalare mi-a lasat parul foarte fin si usor de coafat. Are o textura foarte matasoasa si un parfum discret, dar foarte elegant. Balsamul este untos si dens si hidrateaza parul fara a-l incarca si fara a-l lipsi de textura sau vigurozitate. Ingrendientele principale folosite sunt: pruna Kakadu, extracte din matase, vitamina A, vitamina C, ulei esential de bergamota si ulei de primula.  Produsele nu contin sulfati si parabeni. Ambalajele sunt foarte cool si moderne, un plus de styling pentru baia mea (insert fata de de om superficial aici).

Ambele produse mi-au facut foarte bine si dupa 4 luni in care le-am folosit la fiecare spalare, am ajuns sa ma declar fana brandului Kevin Murphy. Parul arata ingrijit si iubit, sanatos si stralucitor, cu volum (atat cat poate el), dar si foarte matasos. Recomand cu drag aceste produse si abia astept sa incerc si altceva de la ei ca sa vin cu review-uri noi.

Produsele Kevin Murphy sunt disponibile in magazinul online Top Line si in saloane selectate.

Sampon Kevin Murphy Hydrate Me, 131 lei  

Balsam Kevin Murphy, 131 lei 

 

*Disclaimer:

Fiecare experienta in materie de produse de beauty este unica. Fiecare persoana are un mix de caracteristici unic si un produs care a functionat foarte bine pentru mine s-ar putea sa nu fie la fel de valoros pentru tine. In articolele mele de pe blog povestesc in primul rand despre ce mi-a facut mie bine si evit sa vorbesc despre produsele ale caror efecte nu le-am vazut, din simplul motiv ca acele produse ar putea fi foarte bune pentru altcineva. 

Follow:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.