Island hopping in Ciclade in vremea pandemiei. Prima oprire: Santorini.

Ne-am hotarat intr-o zi de iulie ca pana la sfarsitul lunii vom fi deja in Grecia. Masurile de siguranta din ce in ce mai aprige m-au facut sa ma gandesc ca e acum ori niciodata! Desi lucrurile nu sunt inca atat de albe sau negre, nu imi pare rau ca am luat hotararea asa brusc.

Am calatorit cu avionul spre Santorini, printr-un charter, si poate tocmai pentru ca nu eram parte din charter (sau cine stie de ce?! Era ceva din codul nostru QR oricum) am ajuns sa fim singurii testati din avion. Toate astea nu mai conteaza acum cand toata lumea trebuie sa fie testata, dar pentru noi momentul acela a lasat loc de emotii…

Am plecat pe 26 iulie, la cateva zile inainte de introducerea testarii obligatorie. Totusi, cred ca testarea obligatorie pe toate caile de circulatie face lucrurile mai sigure si te ajuta sa fii mai linistit, cand stii ca tu si cei cu care calatoresti sunteti toti testati.

Insula Santorini era calda, primitoare si aproape goala. Intr-un magazin in Imerovigli un grec simpatic, care vorbea limba romana mai bine ca multi romani, ne-a spus ca e probabil ocupata cam la 15% din capacitatea ei obisnuita in mijlocul sezonului. ”Dar nu-i problema, ne mai relaxam si noi!”, a concluzionat el intr-un ton foarte pozitiv.

Am stat la marginea Calderei, cu o priveliste superba peste stancile rosiatice ale insulei, la doar cativa pasi de Inima Santorini, un loc superb langa o bisericuta in stanca. La cativa km de noi era Megalochori, un orasel superb pe care l-am explorat intr-o ora matinala, cand grecii dormeau, iar turistii inca nu pusesera pasul nici macar in piata principala unde tronau scaunele goale ale restaurantelor si cafenelelor.

Albul imaculat al caselor era spart din loc in loc de culori de acadele: roz, turcoaz, bleu, rosu, verde. Usile superbe cu detalii de ghirlande in fierul forjat lasau sa se intrevada curti inca atipite la ora diminetii, cu sezlonguri goale, suculente si cactusi mari acoperiti de rozul micilor flori de bougainvillea, atat de populare in insulele grecesti.

Peste zi ne indreptam spre plaja cu nisip negru din Perissa, aproape de capat, unde marea loveste stancile si plaja e ingusta, cu doar trei randuri de sezlonguri, goale si ele pana tarziu, dupa 11:00. In dreptul tavernei Fratzeskos se face plaja gratuit daca servesti pranzul la ei. Si ce pranz minunat poti servi aici! Calamari proaspat la gratar, scoici delicioase in sos alb cu mustar si ceapa dulce, salata de vinete de mananci toata painea din cos cu ea, verzituri fierte din partea locului cu lamaie stoarsa, sardine la gratar crocante si bune.

O alta plaja la care am fost este Vlychada, o plaja foarte interesanta datorita peretelui stancos din piatra vulcanica, sculptat de vant. Cand am fost noi batea un vant foarte puternic, iar plaja era mai mult goala. Cred ca am pltit 8 euro sezlongurile desi nu era aproape nimeni in jurul nostru.

Spre seara fugim sa vedem apusul, alaturi de toti locuitorii insulei veniti in vizita, spre Oia (care se citeste Ia) si Imerovigli. In Oia simt prima oara ca insula nu e goala. Strazile albe, cu magazine elegante si cochete, se umplu usor-usor dupa ora 19:00 si toata lumea cauta cele mai bune colturi pentru a admira celebrul apus din Santorini.

Spre capatul orasului, cei mai curajosi escaladeaza ruinele vechiului castel din Santorini, construit in stanca, de unde privelistea e superba. Dar sunt multi si ingramaditi si mai nimeni nu poarta masca, asa ca luam alta directie si cautam un coltisor mai liber.

Il gasim pe o terasa goala a unei case probabil nelocuite. Si stam asa si inghitim cu ochii soarele trecand in mare, care creeaza o priveliste superba pentru care insula e atat de cunoscuta si iubita.

Dupa ce se lasa seara, ne plimbam pe stradute si facem putin window shopping. Apoi cautam un loc unde sa mancam. Niciuna din experientele culinare din Oia sau Imerovigli nu au fost extraordinare. Orasele abunda de restaurante pentru turisti, mult cuisine sofisticat si mai putin din simplitatea care ne place noua in Grecia si pe care am gasit-o din plin la Fratzeskos. Dupa ce ne linistim cu incercari de feluri noi de mancare pe care ajungem sa nu le apreciem asa mult, ne continuam plimbarea pe strazile care devin din ce in ce mai goale dupa 23:30. Grecii mananca cina foarte tarziu, 22:00 fiind o ora normala la care se umplu restaurantele. Luminile casutelor si hotelurilor care coboara spre mare transforma plimbarea intr-o experienta unica si linistea de pe strazi poate fi un companion romantic pentru cuplurile indragostite de orice varsta.

Intr-una din seri ne gandim sa exploram si cealalta parte a insulei si mergem in Kamari. Aici e destul de pustiu, restaurantele de pe promenada abunda de mese goale. Si oricat de frumos pare sa mananci pe promenada, schimbam peisajul pentru un restaurant mai putin turistic, aproape de o parcare, plin intesat si unde o formatie canta muzica greceasca vesela. Ne asezam la o masuta mica in mijlocul restaurantului, de unde il vedem pe un bunic saltaret care se bucura de muzica si danseaza in aplauzele familiei sale si apoi ale intregului restaurant.

In Santorini ne-am deplasat usor cu o masina mica inchiriata, pentru care am platit 38 de euro pe zi direct la cazare. Singurele momente cu parcarea aglomerata le-am intampinat in Oia, cand am ajuns cam tarziu pentru apus, si toate parcarile erau pline ochi.

Dar a meritat intarzierea, pentru o experienta de sarituri si inot contra valurilor (intr-un coltisor stancos pentru care trebuie sa parcurgi un drum care pare ca nu duce nicaieri), aproape de Amoudi Bay. De aici, puteti urca pe jos in Oia, un numar mare de trepte, o experienta laudata de multi. Le-as fi urcat si eu daca nu as fi fost cuconita imbracata cu o rochie lunga pana in pamant, pentru poze. Uneori trebuie sa alegi, si de data asta, latura mea vanitoasa care voia poze frumoase la apus, a invins.

Am plecat din Santorini cu Blue Ferry spre Naxos, un drum linistit de aproape 2 ore, in care am avut internet bun si am putut sa lucrez. Biletele le-am luat online de pe https://www.ferryhopper.com/en/, dar la fata locului am completat niste formulare COVID-19, pe care ar fi fost mai bine sa le avem deja completate. Le poti downloada si scoate la imprimanta, sau le poti lua de la o agentie de turism, ei iti recomanda sa le ai deja in mana cand urci pe ferry. Toata lumea e obligata sa poarte masca pe ferry si sa pastreze distanta. Exista controlori care atrag atentia celor care nu respecta. Noua ni s-a atras atentia ca purtam masti 3M, despre care am aflat atunci ca sunt interzise in Grecia. Noroc ca aveam deoparte si masti de unica folosinta.

Urmatoarea oprire: Naxos.

Pentru mai multe momente de la fata locului va astept pe Instagram, @cristinafeather, unde am salvat stories din fiecare insula.

Follow:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.