Concurs incheiat. Let’s skirt bike! + TWO Fabulous Baskets GIVEAWAY

10daniel.vrabioiu.ro--Cristina-feather - skirtbike3daniel.vrabioiu.ro-Cristina-feather - skirtbike

Nu mai stiu exact cati ani aveam cand am invatat sa merg pe bicicleta. (Intre timp l-am sunat pe tatal meu si el zice ca aveam vreo 4-5 ani). Dar imi amintesc exact momentul in sine. Eram la intrarea dinspre Sincai din parcul Tineretului, parcul copilariei mele, cu tatal meu si poate si cu mama mea si cu sora’mea (dar de ele nu-mi amintesc exact in filmul asta). In fine, eram eu cu el, si in stilul lui caracteristic sa ma “construiasca” mai curajoasa mi-a propus sa dam jos rotile ajutatoare. Vazusem alti copii mergand fara roti si mi-am zis “cat de greu poate sa fie?”. El purta un tricou Polo galben si niste pantaloni crem. Eu aveam o freza de baietoi (tunsa castron chiar de mama mea, la noi in bucatarie) si eram imbracata in pantaloni scurti si intr-un maiou colorat. Bicicleta era pentru copii, de inaltime medie, verde inchis, cu sonerie si ghidon cu manere crem.

1daniel.vrabioiu.ro-Cristina-feather - skirtbike

4daniel.vrabioiu.ro-Cristina-feather - skirtbike 5daniel.vrabioiu.ro-Cristina-feather - skirtbike 6daniel.vrabioiu.ro--Cristina-feather - skirtbike 7daniel.vrabioiu.ro-Cristina-feather - skirtbike 8daniel.vrabioiu.ro--Cristina-feather - skirtbike 9daniel.vrabioiu.ro--Cristina-feather - skirtbike11daniel.vrabioiu.ro--Cristina-feather - skirtbike 12daniel.vrabioiu.ro--Cristina-feather - skirtbike 14daniel.vrabioiu.ro--Cristina-feather - skirtbike 15daniel.vrabioiu.ro--Cristina-feather - skirtbike 16daniel.vrabioiu.ro--Cristina-feather - skirtbike 17daniel.vrabioiu.ro--Cristina-feather - skirtbike 18daniel.vrabioiu.ro--Cristina-feather - skirtbike

Fotograf Daniel Vrabioiu, (also Experimentalist at Colivia
Port fusta si esarfa vintage / Sandale H&M vs Pantofi sport Nike / Ochelari de soare Missoni / Bratara Pandora Essence cu charm Confidence / Geanta Nissa, iar bicicleta poarta un cos simpatic de la Fabulous Baskets

Fara sa ma mai gandesc, am zis “da!”. El a dat repede rotile ajutatoare jos si mi-a zis sa ma pun pe sa. Am inceput sa pedalez usor in timp ce el tinea stabila bicicleta, apucand saua din spate. Apoi am prins viteza, si mergeam din ce in ce mai repede. Eram super vesela. Asta imi amintesc. Imi tresalta inima de bucurie ca prinsesem asa viteza. Rotile alea mici ma tinusera pe loc tot timpul asta. Stiam ca el e in spate si linistita ca nu puteam pati nimic. Apoi, pentru o secunda, m-am intors sa-l vad. Iar el era de mult in urma. Cu un mare zambet pe fata. M-am panicat maxim, dar nu m-am oprit si am pedalat in continuare.

E un moment minunat in viata unui copil atunci cand invata sa pedaleze singur, fara roti ajutatoare si fara maini invizibile care sa tina de sa. Capata incredere in el si brusc are noi vise.

daniel.vrabioiu.ro-Cristina Feather in miscare- skirtbike2
Ma intreb uneori unde mi-am pierdut curajul. Astazi sunt mega panicata. Merg pe bicicleta doar in parcuri, dupa ce trage Liviu de mine ca sa ma convinga. Mi-e frica de strazi, de masini, de copii (nu mi-e frica de ei propriu-zis, mi-e frica sa nu le rup nasul, capul sau altceva). Totul a inceput cativa ani mai tarziu dupa evenimentul povestit mai sus, cand un biciclist i-a rupt nasul sorei mele in timp ce noi ne jucam bedmindon pe o pajiste, tot in Tineretului.
Apoi am vazut “City of Angels” si am fost marcata de cum moare Meg Ryan ca o proasta la sfarsit. Apoi, acum mai recent, am vazut “One Day” unde Anne Hathaway e zburata de-a dreptul de o dubita in timp ce bicicleste relaxata.
Dar anul acesta mi-am propus sa renunt la frica si sa incerc sa merg cu bicicleta cat mai des. Unde mai pui ca le apreciez maxim pe fetele care merg cu bicla prin oras zilnic! In ultima vreme am vazut o multime de femei minunate pe biciclete cel putin la fel de minunate. Asa ca m-am bucurat foarte mult cand fetele de la Skirt Bike mi-au scris despre evenimentul lor si despre cum am putea sa colaboram.
Cum puteti observa in poze, m-am prostit putin, dar am si pedalat (chiar si printre oameni, oh, the horror!, la Femei pe Matasari). Multumesc pentru rabdare si pentru simtul umorului lui Daniel Vrabioiu, si Mihaelei Nedelcu pentru ca m-a cooptat in proiectul lor cool.
daniel.vrabioiu.ro-Cristina Feather in miscare- skirtbike
Asadar, duminica, 6 iulie, are loc Skirt Bike, un eveniment in care doamnele si domnisoarele bicicliste isi flutura fustele si rochiile impreuna, cu multa mandrie, pe strazile Bucurestiului. Skirt Bike a fost gandit pentru a incuraja femeile sa foloseasca bicicleta in drumurile lor zilnice (la birou, la cumparaturi) si sa le arate ca acest lucru este posibil chiar si atunci cand vrei sa fii chic si sa porti fusta/rochie.
Traseul incepe de la Palatul Copiilor – Bd. Tineretului si continua pe Bd. Dimitrie Cantemir, Piata Unirii – Piata Universitatii -Piata Romana – Piata Victoriei – Bd. Aviatorilor – Parcul Herastrau (intrarea Pescarus). Lumea se strange incepand cu ora 15:00 si porneste de la ora 16:00.
Skirt Bike se desfasoara in 10 orase din tara: Alba Iulia, Baia Mare, Brașov, București, Cluj, Deva, Drobeta Turnu Severin, Iași, Constanta si Arad.
Va incurajez sa va infruntati fricile (in cazul in care sunteti un pui cu pufulet galben, asa ca mine) sau pur si simplu sa va scoateti bicicleta la parada duminica, 6 iulie, si sa aratati lumii ca sunteti o mandra biciclista!! Iar daca aveti bicicleta voastra va va bucura foarte mult urmatorul GIVEAWAY:
Doua cosuri superbe de la Fabulous Baskets pot fi ale voastre daca imi lasati un mesaj scurt despre voi si o bicicleta. 
Ca sa participati la concurs trebuie sa fi dat like paginilor: Feather in a Shoe, Skirt Bike si Fabulous Baskets
Concursul incepe astazi, 20 iunie si se incheie in data de 30 iunie, la ora 12:00, cand voi anunta (in cadrul acestei postari) cele doua castigatoare, fiecare a cate unui cosulet pentru bicicleta Fabulous Baskets. Castigatoarele vor fi desemnate prin Random.org.
Mult succes!

PS: Le multumesc tare mult celor care au venit aseara la workshop-ul despre pantofi Fashion Matters, in cadrul magazinului Il Passo din Mall Promenada. Pe larg, despre asta, intr-o viitoare postare.

Keep close on Instagram @CristinaFeather and Facebook Feather in a Shoe.

 


 

Multumesc mult pentru povestile voastre atat de frumoase!!! 

 

Iata castigatoarele alese de Random.org (pentru ca eu nu as fi putut alege doar 2!!!) 

random bicicleta lista participante

 

 

=> Emiliana si Beatrice Radulescu au castigat cele doua cosulete Fabulous Baskets!

Felicitari!!

Nu uitati: ne vedem pe 6 iulie la Skirt Bike, de la ora 15:00, la Palatul Copiilor, cu bicicletele si fustele de rigoare!! Sa aveti o saptamana minunata!! 

Follow:

29 Comments

  1. June 20, 2014 / 16:05

    Heeei 🙂 Eu am invatat sa merg pe bicicleta weekend-ul trecut si inca mai am nevoie de exercitiu. Dar deja imi ador bicicleta pe care o cheama Binnie sau Bibi, nu m-am decis inca, si are nevoie de un cosulet dragut 🙂 Deeeeciii, mult succes mie!

  2. Oana
    June 20, 2014 / 16:17

    Prima mea bicicleta nu a fost de fapt a mea. Era a unei fetite din curtea blocului care nici nu invatase sa mearga pe ea dar o aducea bunicul ei (bicicleta) mereu la joaca, doara doara o sa invete si nepoata lui sa pedaleze. Autodidacta cum sunt – am invatat inainte sa ma dau de pe portbagaj (nu stiu cum am reusit sa pedalez de acolo – azi mi s-ar parea imposibil sa fac acrobatia asta) si pe la sfarsitul verii am trecut la scaun.
    De atunci folosesc bicicleta zilnic (am primit si eu una verde turcoaz) – chiar si iarna cand nu e zapada. Nu am rabdare prea multa sa stau dupa mijloace in comun si imi place sa fiu independenta si sa nu fiu la comanda orarelor ptr transport in comun 😀

  3. Sabina
    June 20, 2014 / 20:38

    Povestea mea incepe de la 3 anisori, cand ii ceream tatalui meu, o “acaleta”. Zis si facut, de Craciun, am primit o mini bicicleta, si asa a inceput totul. Dupa patinele cu rotile, care se prindeau de papuci printr-o curea, (mergeam eu cu una, prietena mea cu cealalta ) am trecut la placa de lemn cu rulmenti, si intr-un final, am revenit la bicicleta care mi-am dorit-o de pitica. A 2-a bicicleta, a fost sa fie un Pegas verde, cu care am cazut intr-o balta imensa, iar prin cartierul unde ma plimbam, umbla baiatul visurilor mele, asa ca am fugit repede cu coada intre picioare acasa, si bicicleta sus in pod pentru o buna perioada. Acum, la Bucuresti, mi-am reluat vechiul hobby, si merg zilnic cu bicicleta, ceea ce ma face FOARTE FERICITA.

  4. June 20, 2014 / 22:03

    Ha ha! Mi-am julit ceva tocuri de când pedalez. Dar nu mă las. Biţa mea-i aşa prinţesă, că aproape mă simt mustrată când mă gândesc să-mi iau blugi în loc de rochiţa girly şi pălăria fundiţată. Dac-ai s-o vezi, înţelegi imediat. Aici, în Braşov, mi-am făcut reputaţie de Scufiţa Roşie de când am apărut cu o capă veche, moştenită de la mama, gata să înfrunte ploaia ce-a botezat Skirtbike anul trecut. Îmi ador bicicleta, şi nu pentru că-i frumoasă, ci pentru libertatea frumoasă pe care mi-o oferă, pentru zâmbetele pe care mă ajută să le atrag, şi pentru că mă face să mă simt eu, mai eu decât oricine! Ne-auzim la SkirtBike! 😀

  5. June 20, 2014 / 22:03

    Eu am reinvatat sa merg cu bicicleta la 30 ani si a fost tare frumos si de atunci merg ori de cate ori este nevoie cu ea.

  6. Gogoci Ramona
    June 20, 2014 / 23:42

    Am redescoperit recent utilitatea si placerea mersului pe bicicleta, mai exact in 19 mai, cand ,la aniversarea a 7 ani de casatorie sotul meu mi-a facut cadou…o bicicleta, normal echipata cu un scaunel pentru micul Gogocel . Avem exact o luna de cand suntem nedespartiti de ea . 🙂

  7. Corina
    June 21, 2014 / 00:02

    Imi place sa pedalez! Am invatat sa merg pe bicicleta in sufragerie, in jurul mesei! Apoi mult timp,bicicleta a fost prietena mea cea mai buna! Acum, recunosc, vechiul meu Pegas sta in magazie, atarnat de 2 piroane, dar perfect functional! Abia astept sa ,,vorbesc” din nou cu vechea mea prietena! (Spuneti doar soarelui sa iasa si sa opreasca cineva robinetul, ca ma transform curand in burete) 😀

  8. Arua
    June 22, 2014 / 11:10

    Ehei, back in time…
    Prima mea bicicleta si aventurile prin care am trecut ca sa invat sa merg pe ea…
    Aveam 5 sau 6 ani, inainte sa incep scoala si tata mi-a facut o surpriza si mi-a luat o bicla albastra cu roti ajutatoare care zdranganeau infiorator pe asfaltul de pe strada mea. Am invatat sa merg intr-o zi, mi-a trebuit o vara sa prind curaj sa ies cu bicla… am invatat-o apoi pe cea mai buna prietena a mea sa mearga pe bicla (tot pe a mea, ca ea nu avea una inca) si prima compunere de la scoala a fost despre… mersul pe bicicleta 🙂
    Si acum ma gandesc cu drag la rabdarea pe care a avut-o tata cat m-a invatat sa-mi tin echilibrul, sa nu mai pun picioarele jos, sa ma convinga sa dam jos rotile ajutatoare !

  9. NICULA ALINA
    June 22, 2014 / 11:19

    Buna,
    Eu sunt Alina si am o gramada de povesti cu si despre biciclete. Insa cea mai draga mie si mai haioasa o sa o impartasesc cu voi, si o sa-i punem si un titlu “Bicicleta, Padina si ursii”.

    Dar inainte de poveste, haideti sa va spun cateva cuvinte despre mine.
    Am invatat să merg pe bicicleta acum 4-5 ani deoarece de mica am prins teama/ frica de mersul pe bicicleta. Ai mei parinti nu m-au impins sa invat sa merg cu bicicleta și nici nu mi-au cumpărat una in copilarie. Am invatat destul de usor (spre surprinderea mea) sa merg pe bicicleta prin 2009-2010, cand mi-am achizitionat si o bicicleta Magellan.
    In 2011 am cunoscut cativa oameni pasionati de plimbarile si chiar competitiile cu biciclete, asa ca am prins acest “microb” destul de repede.
    Mi-am dat seama ca bicicleta inseamnă pentru mine libertate, energie, pozitivism, o stare de bine, extraordinar de bine in care uiti de tot si de toate. Si nu e doar atat, cand pedalezi esti mai zambitor si vezi lumea mai colorata si mai vesela, si impartasesti cu toti din jur toată veselia ta.

    Povestea haioasa de care va spuneam a avut loc in 2011 la Padina. Aproape toata vara acelui an am pedalat cu prietenii pe toate cararile posibile si imposibile ale zonei Bran, in plimbari organizate de cativa kilometri. In august urma sa aiba loc Maratonul Bucegilor, in cadrul Padina fest (a doua editie parca) si cum prietenii mei s-au inscris mi-am zis “De ce nu si eu?”. O competitie suna foarte bine.
    In dimineata concursului am fost tare entuziasmata. Platoul era plin de oameni care venisera la festival si/ sau la concurs, vremea era superba (nici prea cald, nici foarte racoare, asa cum e in creierii muntilor vara), bicicleta mea avea numarul de concurs prins, telefonul, casca, manusile si apa erau la locul lor. Nu mai vazusem in viata mea atatia biciclisti, atatea culori (in echipamente, casti, biciclete), atata forfota si voie buna. Mi-am luat frumusel locul la start si am asteptat cu inima cat un purice sa se porneasca cursa. Inainte de a porni cu adevarat pe traseul maratonului a sa facem o incalzire (o bucla de 1-3 km cred) prin zona platoului-Cabana Pestera. Toate bune si frumoase numai ca aceasta mica incalzire pe mine deja ma obosise (ritmul de pedalat fiind foarte alert si oamenii mult prea entuzismati). Atunci am inceput sa constientizez de fapt in ce ma bagasem si imi minte imi veneau tot felul de intrebari de genul: “dar daca fac pana?”, “daca o sa cad si o sa-mi rup un picior sau o mana?”, “daca mi se termina apa pana ajung la primul punct de alimentare?”, “daca vreau sa abandonez?”….
    Am pedalat mai departe, daca era sa se intample ceva vedeam eu la momentul respectiv. Si dai si urca, si urca si urca, alaturi de alti participanti, prin praf si cateodata si masini (care nu au fost oprite sa nu ajunga pe platoul pe durata consursului). Imi tot spuneam “hai ca poti, mai e putin, acum se termina” sau “esti sportiva, mergi la sala, ai pedalat atata toata vara, ar trebui sa fie usor”. De unde? Pe unele portiuni a trebuit sa ma dau jos de pe bicicleta pentru ca efectiv nu puteam urca pedaland. La un moment dat mi-am dat seama ca nu mai e nimeni in jurul meu, nici in fata, nici in spate, m-am oprit si am cautat un tufis (pentru ca de la atatea ganduri, caldura si apa efectiv faceam pe mine). Deja trecusem la intrebari de genul: “cine naiba m-a pus sa vin aici?”, “ce a fost in capul meu sa ma inscriu la o competitie?”. A urmat o portiune unde erau cativa fotografi care imortalizau momentele si am inceput sa mai zambesc si sa ma gandesc ca la coborare o sa fie mai bine.
    La primul punct de alimentare am mancat de toate (banane, ciocolata, glucoza) si am baut o gramada de apa (pentru ca cea din bidonul meu se terminase de ceva vreme). Am mai prins ceva puteri, desi in minte cineva imi tipa fara oprire “mi-a ajuns, nu ma mai urc niciodata pe bicicleta!!!”. Dar ce puteam face? Inapoi nu ma mai puteam intoarce. Discutand cu persoanele care se aflau la primul punct de aimentare, am aflat ca de acolo trebuia sa mai urc o portiune pana la Babele, sa ma intorc inapoi la punctul de aimentare si abia apoi sa pornesc spre coborare. De asemenea am aflat ca la coborare nu e asa usor pe cat am sperat eu. Mi-am spus “la naiba, eu nu mai urc nimic” si le-am comunicat ca vreau sa abandonez. Alte 2 fete la fel – ca si ele se gandesc sa abandoneze. S-a nimerit ca tocmai atunci, cand ma aflam la punctul de alimentare, sa vina Cosmin (unu dintre organizatori) – care ajunsese la acest punct nu pe drumul pe care am venit noi, la urcare, ci pe drumul pe care trebuia sa coboram. Pe Cosmin il stiam de la iesirile de la Bran si cand a aflat ca vreau sa abandonez s-a “suparat” pe mine, asa ca m-a incurajat sa cobor si sa termin concursul ca doar “de asta am venit”. Yupiii deci nu mai sunt nevoita sa mai urc pana la Babele. Multumita cumva, eu si cele 2 fete, am hotarat sa coboram impreuna, gandindu-ma “daca Cosmin a urcat pe unde trebuie sa coboram noi, inseamna ca trebuie sa fie usor”. Nu, va spun eu, nu a fost usor deloc.
    Pe o portiune din traseu trebuia efectiv sa cobori printre/peste niste pietre (cataroaie imense) – aici am avut noroc ca ne-au ajutat baietii sa trecem si sa caram bicicletele pe sus (baieti care urcasera pana la Babele (normal) si care se grabeau sa ajunga la finish) – stateam aliniati la o distanta de cativa centimetri intre noi si ne dadeam bicicletele de la unul la altul (de ziceai ca suntem la camp si ne dam pepeni ca sa-i mutam de colo-colo). Apoi dai si coboara. Dar ce sa cobor? Ca panta era destul de abrupta, plina de crengi, radacini de copaci, pamant. In iesirile mele cu bicicleta nu am intalnit asa urcari si mai ales asa coborari si nu stiam sa stapanesc coborarile asa bine, plus ca imi era frica sa nu cad. Fetele pareau mai curajoase (desi mai mult pe jos decat pe biciclete) si inaintau putin mai repede ca mine. Am incercat sa tin pasul cu ele, timp in care am avut o discutie cu bicla mea si i-am spus ca de acum inainte facem impreuna, una pe langa cealalta, o plimbare agale, la vale.
    Urmand traseul marcat, am intalnit un baiat care ne directiona si atentiona ca urmeaza o panta abrupta. Bineinteles ca l-am intrebat cat mai avem pana la final si am ras cu lacrimi cand a spus ca mai avem putin, vreo 5-7 km. In fata si in spatele nostru nu mai erau alti participanti asa ca am coborat incet panta, iediat dupa insa, in apropiere, s-au auzit niste zgomote ciudate din tufisuri. Sunau destul de bizar si prima reactie a mea a fost ca e cineva ascuns acolo si face vreo gluma incercand sa sperie participantii la concurs, dar “de ce ar face cineva asa ceva”?, “cat de nebun sa fi sa te apuci sa bagi lumea in sperieti, la un concurs?”. Insa zgomotele nu incetau si pareau ca se apropie cumva de de noi. Fetele, care erau putin inaintea mea, au inceput sa mearga mai repede (sa fuga chiar) cu bicicletele pe langa ele, insa eu mi-am vazut de drumul meu la vale fara graba, fiind tare intrigata si dorindu-mi sa aflu cine/ ce anume putea sa scoata acele zgomote. Deodata aud strigand “Ursul!!! Fugiti!!!” si intru in panica, fara sa imi mai pot misca picioarele. “Ce urs?”. “Unde?”. “Ce fac acum?”. “De ce nu fugi? Fugi!!!”. In spatele meu (la cativa metri) aud un mormait groaznic si cand ma intorc vad o ursoaica imensa cu 2 pui dupa ea. Animalele, probabil speriate de zgomotele pe care le faceau participantii cand treceau pe acolo, incercau sa fuga undeva fara sa se uite in stanga si dreapta, traversand cararea pe care coboram noi. Nu stiu de unde am prins puteri, am luat bicicleta pe sus si am fugit cat m-au tinut picioarele. Putin mai jos le-am prins din urma pe fete si ne-am mai linistit, apoi ne-am urcat pe biciclete (portiunea de acolo fiind pedalabila) si am continuat traseul, dorindu-ne sa se termine odata, mai repede.
    Am terminat consursul cica pe locul 9, dupa 4 ore si 42 de minute (fara portiunea de urcare pana la Babele), desi trebuia sa fiu descalificata. Prietenii m-au asteptat pe platou ingrijorati ca am facut foarte mult pe traseu, in conditiile in care ei terminasera in mai putin de 2-3 ore. Dar ce sa faci? Ei au fost mai antrenati decat mine, ba chiar au parcurs inainte o parte din traseu (asa ca stiau ce ii asteapta) si in plus una e un concurs pentru un baiat si alta e pentru o fata, mai ales daca acea fata intalneste si ursii in cale.
    Cand ma uit inapoi si imi amintesc acea vara imi dau seama ca atunci am inceput sa iubesc cu adevarat “bicicleta”, natura, oamenii si soarele. Am fost si anul trecut la Padina, insa doar pentru festival si sa imi incurajez de pe margine prietenii care au participat la maraton.

    Revenind in zilele noastre pot spune ca bicicleta imi este mijloc de transport mai ales în weekend-uri, plus urmaresc si particip cu interes la competitii de max 30 kilometri. Calendarul biciclistic competitional, de anul acesta, este plin – prietenii mei dorind sa participe la cat mai multe. Eu voi fi pe listele concursurilor mai usurele.

    Ma bucur ca din ce in ce mai multi oameni constientizeaza ca sportul/ miscarea sunt importante. De asemenea ma bucura faptul ca au aparut si sunt promovate din ce in ce mai multe evenimente dedicate iesirilor cu bicicletele.
    Felicitari pentru toate initiativele/ proiectele – le incurajez pe toate si le sustin.

    Cu drag,

    Alina

  10. June 22, 2014 / 14:50

    Ca sa fie in ton cu povestea ta, voi povesti si eu despre cum am invatat sa merg pe bicicleta. De fapt, neajutata de nimeni. De fapt, era o bicicleta pentru adulti, iar eu abia daca aveam 10 ani. De fapt, nici macar nu era bicicleta cuiva cunoscut. Era a unui nene care venise cu numaistiucetreaba pe la ai mei, iar eu i-am cerut permisiunea sa ma plimb cu bicicleta lui (nu cred ca ii spusesem ca habar nu am sa merg). Dar nu a fost chiar atat de dificil. Am pornit usor, cu grija, nu ajungeam la sa, iar cadrul inalt imi incomoda miscarile rau de tot (acum, ca adult, am picioarele destul de scurte – imi imaginez cat de scurte erau pe vremea aia). In fine, ajunsesem sa merg cu destul de multa incredere si destul de bine, tinand cont de faptul ca exersam pe marginea soselei, pe drumul national ce trecea prin satul meu si pe care circulau si destule masini. La sfarsit, cand a trebuit sa inapoiez bicileta, emotionata probabil de faptul ca eram privita, dar in mod sigur mai speriata de masina care urma sa treaca pe langa mine, am alunecat cu o roata in micul sant al trotuarului. Nu era diferenta de nivel prea mare, nu aveam viteza prea mare, dar tinand cont de toate aspectele amintite mai sus, m-am dezechilibrat si am cazut, cu tot cu bicicleta. Tin minte ca purtam un trening mov, era aproape nou si imi placea la nebunie. M-am ales in urma cazaturii cu o gaura intr-unul din genunchi. A trebuit sa imi port in continuare pantalonii carpiti 🙂

  11. June 22, 2014 / 16:35

    Copilaria mi-a fost marcata de genunchi plini de coji de la cazaturile de tot felul mai ales de la neputinta de a invata odata de a merge pe bicicleta:)
    Acum cu cei doi prunci ai mei mersu pe bicicleta ar fi o placere daca nu ar trebui sa ii insotesc cu atentia mai mult pe ei care bicliclesc fara pedale :)) Cosul ar fi un motiv in plus sa ma bucur de multe flori adunate de pe dealuri si campii pe unde bantuim cu drag in plimbarile noastre!

  12. June 23, 2014 / 06:52

    Eu o iubesc pe Amalgama. E primita cadou de la iubitul meu și le sunt recunoscătoare lui pt ca mi’a dăruit-o și ei pt ca imi da atata libertate și senzații.
    Legat de cos, ea are un cos de sarma. Și cred ca ar fi mai frumoasa cu un cos ca cel din pozele tale, de pe bicicleta ta, și ar fi mai frumoasa combinația de ea, eu în ie și plete în vânt și ea cu cos frumos. ☺

  13. June 23, 2014 / 06:52

    Eu o iubesc pe Amalgama. E primita cadou de la iubitul meu și le sunt recunoscătoare lui pt ca mi’a dăruit-o și ei pt ca imi da atata libertate și senzații.
    Legat de cos, ea are un cos de sarma. Și cred ca ar fi mai frumoasa cu un cos ca cel din pozele tale, de pe bicicleta ta, și ar fi mai frumoasa combinația de ea, eu în ie și plete în vânt și ea cu cos frumos. ☺

  14. June 23, 2014 / 10:23

    Am redevenit posesoare de bicicleta acum doi ani cand am primit cadou cea mai frumoasa “art bike” (denumita astfel deoarece aparatoarea din spate reproduce un fragment din superba lucrare a lui Van Gogh “Noaptea instelata”)… din pacate nu am scos-o inca la drum lung, dar sta cuminte “parcata” in birou si imi insenineaza fiecare dimineata :). Mi-ar placea sa ii fac cadou un cosulet fabulos!

  15. Teodora
    June 23, 2014 / 10:44

    imi place sa port bicicleta mea pliabila peste tot cu mine, o iau la mare, la munte, peste tot e cu mine si asta pentru ca imi place sa ma plimb seara cu bicicleta, cand aerul este mai curat si miroase imbietor a tei, mai ales in aceasta perioada. si cosul minunat va fi accesoriul perfect in calatoriile mele cu bicicleta

  16. Elena Rusu
    June 23, 2014 / 11:31

    Nu am fost nici odata pasionata de ciclism, si nu aveam nici un loc in inima mea pentru un astfel de “obiect” pana cand de Craciunul anului 2011, baiatul care urma sa imi fie cel mai bun prieten , mi-a facut aceasta bicicleta cadou. Dupa multe discutii, am fost fortata sa pastrez acest “lucru” care la scurt timp a devenit “o adevarata aventura”. Pe atunci ea nu era asa, avea culoare gri, ca dupa o zi plina de umblat prin praf, si scartia un pic, insa intr-o zi mi-a venit ideea sa o vopsesc, crezand ca sunt parte a unui show “pimp my ride”, dar de data asta “pimp my bike” in atelierul meu impreuna cu Andrei,baiatul cu cadoul , am reconditionat-o pe mica scartaita. Am mers la cumparaturi , mi-am luat ustentilele si asta a fost. In trei zile, aveam o biciclceta noua. Rezultatul final a fost uimitor. M-am indragostit de negresa mea bicicleta. Nu stiam prea bine cum sa ma urc pe bicicleta, dar sa merg cu ea in oras…. Insa Andrei cel care, mi-a dat bicicleta a fost si un mare ajutor pe parcusul initierii mele in ciclism. El m-a invatat sa nu imi fie frica; la urma urmei niste zgarieturi si genunchi accidentati pot fi doar o podoaba vrednica de purtat in numele aventurii.

  17. Dennisza
    June 23, 2014 / 12:34

    Bicicleta mea Rozica este foarte încântată de consursul vostru. Râvneşte de 3 anişori şi ea la un coşuleţ. E bicicleta pe care mi-am dorit-o de mică, aşa ca la primul salariu de la primul meu job, am cumpărat-o. Iar de atunci mă însoţeşte peste tot, indiferent de ocazie sau vreme, pe tocuri sau tenişi, rochiţe sau pantaloni, mereu prezentă!

  18. Rayana
    June 23, 2014 / 14:21

    Eram pustoaica atunci cand am invatat sa biciclesc insa pasiunea s-a reaprins dupa ce sotul meu, inrait pasionat de ciclism, mi-a daruit-o pe Julieta mea: alba cu bleu, mai MBT decat girly, insa la Brasov se potriveste cu ambientul :p. Acum avem un pici de 6 luni pe care de abia asteptam sa il plimbam cu bicicleta atunci cand va fi sigura deplasarea pentru el. Pana atunci, ma voi deplasa eu frumos, in fustiţa, pe biţa, pe 6 iulie. Piciu’ ramane sa ma admire de pe margine cu tati :)).

  19. June 23, 2014 / 16:25

    Prima mea bicicleta am primit-o in dar de ziua mea de la nasul meu.Am fost fascinata de ea si am invatat sa merg pe bicicleta cu ajutorul unui baiat de la bloc.Acum am o alta bicicleta rosie primita de la fratele meu si mai ales in timpul liber mergem cu bicicleta in padure. De ce e asa de fain? In primul rand, e una dintre cele mai relaxante activitati posibile, desi faci mult efort. Mintea se linisteste, aerul e curat, e liniste, iarba e verde, copacii maro. 🙂 Cand vii dintre betoane, lucrurile astea simple devin relevante.

  20. June 23, 2014 / 19:51

    “Eu si bicicleta mea – turcoaz sa fie – precum cazuta din cer”:
    Am aterizat amandoua intr-un colt de rai, pe pamant. Un loc unde sentimentul de libertate alerga printre noi. Macii cresc si pe timp de iarna. Iar, ochii mei se inverzesc de drag. Cand, a mea bicicleta e pedalata de ale mele picioare.
    * Iar daca imi dati un cos, promit sa fie mai mereu plin cu turta dulce si briose de caramel.

  21. June 23, 2014 / 21:12

    Am invatat sa merg pe bicicleta la 30 de ani, adica anul trecut, cu putin inainte de prima editie Skirt Bike Brasov. Aceasta parada a fost motivatia mea, am vrut sa invat cat mai repede ca sa pot participa si am reusit. M-am indragostit de mersul pe bicicleta, merg cu bicicleta la munca, la piata, la plimbare si mai tot timpul sunt in fustita, uneori cu tocuri. Mai e putin pana la a doua editie Skirt Bike si mi-ar placea sa am un cosulet npu ca cel din dotare s-a cam rupt si nu cred ca mai rezista mult.

  22. Carmen
    June 23, 2014 / 21:56

    Prima mea bicicleta a fost un Pegas alb cu ghidonul mult adancit,o premiera pe vremea aceea,deabia aparusera si parintii ne-au cumparat-o,mie si fratelui meu.Eram atat de sigura pe mine ca stiu sa pedalez,incat am prins viteza,bicicleta a alunecat pe nisip si mi-am rupt mana,Era prima zi din vacanta mare,6 saptamani am avut mana in ghips.M-am invatat minte de atunci,merg cu bicicleta dar nu mai fac raliu cu ea.

  23. Beatrice Radulescu
    June 23, 2014 / 23:51

    De invatat pe bicicleta am invatat cand eram mica de la o vecina. NU mai stiu decat ca o cheama Gabi si are un frate surdo`mut… altceva nu imi amintesc…parca bicicleta era rosie dar…nu sunt sigura. Nu am avut de atunci bicicleta. Aveam vreo 6-7 ani… Pana la varsta de 23 de ani mi-am tot dorit. Voiam sa imi cumpar una dar nu m-am ambitionat niciodata destul, am cheltuit banii pe rochite si haine 😛 Am primit in schimb o bicicleta de la prietenul meu… o bicicleta frumoasa, mov, cu cosulet… m-a chemat in oras sa ne vedem cu un prieten la un ceai si sa jucam Catan. M-a chemat sub Tampa, nu intelegeam de ce vrea sa ne vedem in padure. Nu era sub Tampa pe poteca ci undeva printre copaci, trebuie sa urc sa intru intr-o mini padurice. Acolo era iubitul meu cu inca 2 flacai si o bicicleta frumoasa cu care trebuia eu sa plec pe drumuri pentru ca era a mea ♥

  24. Ana-Maria Ilie
    June 23, 2014 / 23:57

    Prima mea bicicleta a fost un Pegas rosu care a fost al mamei de cand era ea in liceu, iar in generala cand am invatat eu sa merg cu bicicleta, o imparteam cu bunicul, deci e cam impropriu spus ca era a mea. Imi placea pentru ca era micuta, bunicul ii regla mereu saua ca sa fie potrivita pentru mine si tot el m-a invatat sa merg cu bicicleta, mai intai intr-o poiana, apoi pe un drum neasfaltat de tara 🙂

  25. Ildiko
    June 24, 2014 / 08:37

    Pentru mine a merge pe bicicleta mea alb- lila este ca si dansul…Simt ca zbor! 🙂

  26. Adina
    June 24, 2014 / 13:14

    Bicicleta pentru mine inseamna sport,aventura,distractie.:)
    Este adevarat ca “odata ce te-ai invatat sa mergi pe bicicleta nu mai poti uita”, doar ca pentru mine ar mai trebui completat cu “odata ce te-ai invatat pe bicicleta nu te mai poti desparti de ea”.;) ,este un prilej de a evada in lume si de a vedea peisaje minunate in timp ce faci sport…si simti mirosul naturii… cu aromele specifice fiecarui anotimp.
    Toate astea nu se pot vedea din masina si nici nu se pot cumpara.
    Le poti avea doar cu o bicicleta!… si ceva febra musculara. ;)…de asta sunt mandra de bicicleta mea!;)

  27. Adela Martin
    June 26, 2014 / 16:58

    Superba mea bicicleta m-a bagat in “garduri” de vreo trei ori pana s-o domesticesc. Intr-un sfarsit am reusit sa-i dau de hac si sa ne intelegem, reciproc, sa zic asa. Imi place la nebunie sa ma plimb cu bicicleta… asa am descoperit ce stradute laturalnice, minunate, are orasul meu Oradea. Cu siguranta ne da un sentiment de libertate si mult entuziasm o plimbare cu bicicleta dupa apus… cand strazile sunt mai tacute si ne ofera cat spatiu vrem sa ne extindem traseul, intr-o maniera romantica sub lumina felinarelor , sau chiar accelerand la maxim cu pletele-n vant… 😀

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.