Napoli intr-o zi

Am purtat o rochie Bluzat, pe care o gasiti aici

Situat in sudul Italiei, Napoli, capitala regiunii Campania, este un oras autentic care nu seamana cu niciun alt oras italienesc. Are tumultul unui oras nou, modern, plin de oameni activi, dar strazile, cladirile si locuitorii lui par din alte vremuri. Centrul istoric si zonele pe care am reusit sa le vizitez in scurtul timp petrecut aici mi-au dat senzatia unui targ urias, plin de zumzet, unde toata lumea incearca sa-ti faca o oferta buna.

Am ajuns in Napoli la sfarsitul lunii aprilie si am prins si soare si ploaie in cele doua zile si o noapte, cat am stat acolo. Am luat avionul pana la Roma si de acolo am avut o masina inchiriata cu care am mers pana in Napoli. Masina am abandonat-o rapid intr-o parcare privata (au foarte multe in tot orasul, dar sunt foarte aglomerate si e bine sa sunati dinainte ca sa fiti siguri ca au un loc liber pentru voi). Noi am ales-o sa fie cat mai aproape posibil de unde eram cazati, dar si dupa pret si orele in care era deschisa. Am platit 23 de euro pentru 24h.

Cazarea am luat-o in centrul vechi, pentru a fi cat mai aproape de inima orasului. Am mers 20 de minute cu trollerul prin oras, mult din acest traseu pe piatra cubica, pentru a ajunge acolo, pentru ca zona nu este accesibila cu masina. Stiam de aceasta situatie, dar am ales sa stam totusi acolo pentru ca aveam foarte putin timp la dispozitie de vizitat si am preferat sa nu pierdem timpul cu metroul sau alte mijloace de transport in comun.

Cazati in mijlocul agitatiei, auzeam non-stop sunetul orasului, dar dupa trezitul la 4 jumate pentru avion si mai multe ore de drum asta nu ne-a impiedicat sa avem un somn bun. Atunci cand cauti pe Google informatii despre Napoli si ce sa vizitezi, multe dintre recomandari au legatura cu Pompei, Coasta Amalfitana si multe alte regiuni din afara orasului. Insa Napoli e al 3-lea oras al Italiei ca dimensiune, dupa Roma si Milano, si are o gramada de secrete de descoperit. Nu am avut chef de muzee de data asta, tot ce am vrut a fost sa luam pulsul orasului, sa simtim cat mai mult cum traiesc napoletanii, ce mananca, ce fac intr-o dupa-amiaza oarecare. Asa ca cel mai mult timp l-am petrecut pe strazi. Cred ca cel mai bine am simtit ca sunt una de-a lor in cartierul Spaniol, o zona extrem de autentica a orasului: cladiri vechi cu stradute inguste, la fiecare geam rufe atarnate, sosete si chiloti, cearsafuri si pantaloni ce imprastiau parfumul detergentului si te faceau sa te intrebi oare cine sta acolo, cati membrii are acea familie…

Geamuri deschise si doamne curioase privind spre strada, unele dintre ele la taclale, tipand peste capul trecatorilor, radiouri difuzand un meci de fotbal si mai multi batranei stransi pe tabureti in jurul lui, ca sa auda cine pierde si cine castiga, catei cu burta la soare, copii alergand si jucandu-se leapsa, imbracati saracacios, negriciosi la fata si netunsi de luni de zile… apoi coborarea in piata, o strada lunga cu magazine si tarabe pline care mai de care. Pescaria cu cazane intregi cu peste proaspat, fructe de mare sau pesti vii, trimisi la moarte de cate o doamna cu sacosica tricotata care ii arata cu degetul vanzatorului. Taraba in forma de patrat cu fructe proaspete, in culori vii, si oameni inghesuindu-se sa cumpere ca si cum ar fi fost gratis. Mai multi barbati bruneti, de toate varstele, la vanzare, strigau preturile ca la licitatie, cand din multime se auzea o voce strigand ca Da! Vrea! 2 kilograme! Aici 3! si tot asa. Oriunde te uitai era o oferta, o privire care te tintea, o voce care te striga.

Istoria pizzei spune ca aceasta ar fi existat inca din antichitate, dar ca pizza asa cum o stim astazi, cu mozzarella si topinguri s-ar fi dezvoltat in Napoli, in secolul al XVIII-lea. Mai multi oameni mi-au spus ca au mancat cea mai buna pizza aici, deci recunosc ca aveam asteptari foarte mari. Si pentru ca sunt o gurmanda adevarata am cautat un loc unde mananca cel mai des localnicii, si am dat peste el chiar la cativa pasi de cazarea noastra: Antica Pizzeria dei Decumani. Am intrat, ne-am pus pe lista de asteptare, apoi am stat cuminti afara aproape 30 de minute (initial anuntate ca 15 – 20), uitandu-ne cum altii mancau deja in jurul nostru, cu o pofta care ne facea si mai constienti de gaura din stomacul nostru. In fine, asteptarea a meritat, caci chiar am simtit ca mananc cea mai buna pizza pe care am gustat-o vreodata. O alta pizzerie foarte laudata, una dintre cele mai vechi din Napoli, facuta celebra si de Eat, pray, love – cand Julia Roberts isi ia masa aici, este L’Antica Pizzeria da Michele. Nu am mai ajuns, dar am inteles ca pizza aici isi merita statul la coada, la fel cum am simtit si noi dupa masa.

Tot la capitolul mancare, in Napoli am descoperit ceva ce urma sa fie laitmotivul micului dejun din aceasta vacanta: sfogliatella. Un produs de patiserie care arata ca un cornulet crocant, umplut cu branza dulce, servit cald alaturi de cappuccino. Daca inca nu salivati, poate aceasta poza a mea de pe Instagram o sa va ajute putin in acest sens.

Un alt loc din Napoli in care ma bucur foarte tare ca am ajuns este Muzeul / Capela San Severo. Da, stiu, am zis “fara muzee”, dar am citit despre una dintre cele mai frumoase sculpturi din lume, care era la 2 pasi de cazarea noastra si nu am putut sa rezist. Daca vreti sa vedeti acest loc magic recomandarea mea este sa mergeti cat mai devreme dimineata cand e mult mai liber. Noi am trecut seara pe langa ea si coada era de jur-imprejurul capelei, asa ca am revenit dimineata cand, in 5 minute am fost inauntru. Am luat ghidul audio pentru a intelege toata povestea capelei, iar statuia lui Iisus acoperit cu un val / denumita Veiled Christ, facuta de alchimistul si sculptorul Raimondo di Sangro / este unul dintre cele mai frumoase lucruri pe care le-am vazut vreodata. M-a emotionat foarte puternic si sunt fericita ca am ales sa petrec aproape o ora in acest muzeu/capela, plina de povesti, istorie, filosofie, metafore si legaturi mistice intre personaje reale si zeitati. Nu se faceau poze inauntru, si chiar daca gasiti online poze cu statuia Veiled Christ nimic nu se compara cu emotia de a-l vedea live.

Seara am luat-o la pas pe strazile racoroase, ude de ploaie si am admirat portul inca sub lumina apusului. Apoi ne-am pierdut pe stradute si am ajuns sa luam cina intr-un loc plin de localnici, mai mult pentru a ne adaposti de ploaie. Norocul a facut ca am nimerit intr-un loc cu mancare delicioasa unde am savurat o gustare cu fior di latte (o branza delicioasa la ei, greu de gasit la noi) cu rosii si ulei de masline, apoi o portie de paste dementiale, facute in casa, cu vongole (scoici). Plus un vin bun de tot care a garantat un somnic pufos.

Am plecat din Napoli cand soarele era sus pe cer, cu promisiunea sa revenim, dar entuziasmati sa vedem urmatorul loc de pe traseul vacantei noastre: Pompei, aflat pe toate listele “de vizitat cand esti in Napoli.”

Dar despre Pompei, in urmatorul articol. Stay tuned.

Toate pozele din acest articol au fost facute cu Huawei P30 PRO si editate in VSCO.

Follow:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.