Peripetiile unui inel cu diamant

inel-diamant-diamond-ring-cristinafeather
Exact acum un an, in ajunul Craciunului, am primit un inel cu diamant. A fost un moment foarte romantic, intim si extrem de cosy, am simtit pur si simplu ca e the right thing. Dar ce a urmat dupa acel moment e prea semi amuzant – semi enervant, ca sa nu povestesc despre asta.

Povestea inelului incepe chiar din magazin, din momentul in care l-a vazut L. Inelul era masura 54mm, si era singura masura disponibila pentru acel model. Dar L. a simtit ca acela e Inelul, asa ca l-a luat mai mare, gandindu-se ca il vom modifica ulterior dupa masura mea. Totusi, eu port 49mm si Inelul imi scapa foarte usor de pe deget. Asa ca dupa Craciun am pus inca un inel dupa el ca sa il blochez, pana cand puteam ajunge la magazin. La inceput mi-a fost si teama sa il port, dar pentru ca urma Revelionul si il petreceam cu prietenii, voiam sa il arat si unor prietene bune pe care le vad super rar, asa ca l-am luat cu mine.

Ce frumos, ce dragut! Toate bune si frumoase pana la cateva saptamani dupa anul nou, cand ne-am hotarat sa-l ducem la modificat. Cei de la magazin ne-au asigurat ca nu e nicio problema, inelul va fi gata intr-o saptamana. Dupa cateva intalniri cu prietene si cunostinte carora voiam sa le dau vestea frumoasa si toti isi aruncau privirea catre mana mea goala, eram tare nerabdatoare sa port inelul. Dupa 10 zile L. a venit cu el inapoi in cutiuta lui frumoasa.

Intr-o seara foarte friguroasa la sfarsitul lui Ianuarie m-am intalnit cu o prietena cu care abia asteptam sa povestesc si sa ii cer sfaturi pentru organizarea nuntii. Dupa ce am mancat o cina delicioasa, ne-am amuzat copios pe tot felul de patanii si am facut planuri de viitor, am plecat spre casa. Pentru ca am uneori momente de exces de zel in care imi propun sa fac lucruri cu care nu ma simt confortabil, in seara aceea geroasa am ales sa merg inapoi acasa cu metroul. De la statia de metrou pana acasa, trec pe langa un parc, iar in noaptea aceea alba totul era foarte intunecat. La un moment dat mi-am scos manusile si l-am sunat pe L. sa-i spun ca ajung acasa, mai mult ca sa simt ca nu sunt singura. Desi de obicei nu-mi este urat, dar atunci trebuie sa fi fost vreo 23:30 noaptea, pustiu si intuneric. Si frig, foarte frig. Cand am ajuns acasa imi amintesc ca bombaneam dintr-un oarecare motiv, mi-am aruncat hainele de pe mine (toate cele 10 straturi) si m-am adancit in cada, intr-o baie fierbinte. Si cum ma spalam eu la un moment dat pe cap, cu ochii intredeschisi prin spuma, mi s-a parut ca am vazut inelul si ca e negru. Am avut asa un flash de WFT?! Unde l-am murdarit? Mi-am clatit spuma din cap si m-am uitat inca o data la el. Si ce sa vezi! Diamantul disparuse.

Prima senzatie a fost ca visez urat, apoi mi-am dat seama ca se intampla, apoi am avut o secunda in care m-am gandit daca e normal sa tip, apoi mi-am dat seama ca pur si simplu vreau sa tip, chiar daca o fi normal sau nu. Si am tipat. L. a intrat speriat peste mine si cu lacrimi in ochi i-am aratat mana. Dar L. nu e ca mine. El nu tipa si nu se panicheaza. Nici eu nu ma panichez de fapt asa usor, dar la faza asta chiar m-am gandit ca erau o mie de posibilitati. Printre care sa fi scapat atunci cand mi-am scos manusile afara, in zapada (deci adio!), sau acum cand faceam baie, sa-l fi luat apa si sa se fi dus pe scurgere (adio!, varianta 2). L. pur si simplu mi-a adresat cateva intrebari si a inceput sa-l caute. Si oricat de improbabil mi se parea sa mai gaseasca acea mica piatra care are mai mult valoarea pe care i-o acordam noi… a gasit-o.

Ok, acum nervi varsati pe cei care ne-au dat inelul asa. @#$)(#)@_!  A doua zi, discutii, returnat. Am aflat apoi ca dupa interventia lor piatra avea asigurare pentru 30 de zile. Deci si daca nu am fi gasit-o, ar fi fost de datoria lor sa ne-o schimbe. Dar asta oricum nu ne incalzea cu nimic. Explicatia a fost ca da… normal, se intampla destul de des ca atunci cand se face o modificare majora de la o masura mare la una mai mica sa cada piatra. Pentru ca nu mai e stabila acolo intre piciorusele care o tin pe inel. Si ca oricum, nu e recomandat sa se faca o modificare mai mare de doua! masuri. Si noi facusem de la 54 la 49. Ce chestie! Ce sa vezi! Si noi fraierii habar nu aveam… pentru ca nu ne-a zis nimeni! inel-diamant2-diamond-ring-cristinafeather

Ca sa puna piatra la loc, era necesar sa trimita inelul undeva departe. Lucru care dura cel putin doua saptamani.

Dupa aproape o luna, am mers impreuna cu L. sa luam inelul de la magazin. Domnisoara de acolo l-a scos foarte mandra si l-a pus pe suportul plusat, ca sa il pot vedea mai bine. Hm… ce i-au facut? Nu mai semana deloc cu inelul pe care il primisem. Indesasera piatra in interior si trasesera de picioruse o gramada, ca sa se asigure ca de data asta piatra e in siguranta. Doar ca era alt model deja, din cauza acestor modificari. L-am pus pe deget putin cam trista. Dar L. si-a dat seama imediat ca sunt dezamagita si le-a spus ca din pacate nu-l putem accepta, pentru ca nu este acelasi inel. M-a bucurat mult reactia lui pentru ca nu a fost nevoie sa fiu eu nebuna careia nu-i convenea ceva… cum dealtfel nici nu ar trebui sa ne simtim vreodata cand platim pentru un obiect si primim altceva. Dar noua, in Romania, de multe ori ne este rusine sa avem pretentii chiar si pe banii nostri.

Chiar si asa totusi, am plecat din nou complet dezumflata de acolo, avand in vedere ca statusem doua saptamani din nou fara inel si acum trebuie sa mai stau inca pe atat.

As vrea totusi sa intelegeti frustrarea mea. Nu prea ma atasez de obiecte si acest inel nu e o exceptie. Faptul ca este un inel cu diamant nu ii ofera in niciun fel valoare adaugata pentru mine. E un inel daruit intr-un moment frumos pe care nu o sa-l uit niciodata si faptul ca nu putea sa ma bucur de el ma frustra maxim.

Povestea are totusi un happy ending. La cateva zile am fost contactati de managera brandului si am convenit sa comandam un inel nou, direct pe masura mea. Slefuit in Italia, parcus drum lung pana in Romania, inelul a ajuns la mine peste inca trei saptamani… dar in sfarsit eram fericita, era inelul meu, “faurit” doar pentru mine!

Follow:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.